luni, 28 iulie 2008

Să pleci...

LUNI, 28 iulie 2008

Păi nu?! De ce să stai imobil, încremenit, scârbit când poti să pleci măcar pentru o perioadă (mereu mult prea scurtă) acolo unde nu-i ţipenie de om?! Să pleci, (sau cum spuneam într-un al text ţinut la păstrare până se murează), să-ţi schimbi cu totul numele, pielea, identitatea, să ţi le anulezi, pentru a reveni enigmatic din locuri pe care le vei păstra secrete. Să pleci, mereu şi mereu fără a ajunge undeva anume. Doar plecarea, misterioasă, incitantă, ademenitoare...

Pregătiri

Mery(da) se simte tot mai bine. Stă bine şi cu frânele, am spălat-o şi am uns-o, e ca o fată mare nărăvaşă. Mai trebuie să îi umflu roţile, credeam că anul acesta vor fi mai puţine bagaje decât anul trecut. Nţţţ... Se adună to felul de chestii, aproape că s-a umplut patul, cum naiba să iei un pat plin cu tine pe bicicletă?! Altădată era mai simplu, când o tăiam pe munte, rucsacul era mereu pregătit, gata de start, “ud”, numai bun de aburcat în spinare. Acum treaba se schimbă, scheisse. Dacă ai acumulatori, musai îţi trebuie încărcător. Alt încărăctor pentru telefonul mobil, poate mai sună un fraier că îl doare măseaua, şi, desigur, un altul pentru acumulatorii de la E510 care desigur că sunt un format special. Un buzunar, numai chestii de-astea. Colac peste pupăză, mai trebuie trusa de scule, trusa medicală, trusa de truse, trusoul pentru căsătoria cu Apusenii. Cortul este mai uşor cu un kil faţă de precedentul. Mâncare mai puţină, am renunţat la ceaun şi am acum un set de campanie superuşor. Dar cel mai mult loc ocupă treningul. Parcă văd că n-o să îl folosesc, deşi... Sigur este că dacă nu-l iau o să tragă o “mocănească” din aia de o să-mi clănţăne dinţii pe ceaşca de cafea. Oh, da, să nu uit cafeaua!!! Ce mă fac dimineaţa în creierul munţilor când se invită ursoaica la cafea?! Naşpa, o să bem din aceeaşi ceaşcă.... Măcar, după aia o pun să îmi strângă cortul cu mine cu tot... şi să mă care şi pe mine şi pe Mery până la primul popas... Mai trage şi “biblia” la care nu pot să renunţ, “Walden Pond” a lui Henry David Thoreau. Care, desigur mă va însoţi şi în ultima călătorie, care o fi aia... Dar, după ce ai citit-o, constaţi că nu mai ai nevoie să citeşti nimic altceva.

În jurul meu, frisoane. ca de obicei, mama nu poate concepe că o iau singur pe coclauri când, pe vremuri (asta când aveam 4-5 ani) îmi era frică şi de umbra motanului. Ce-mi trebuie mie sălbăticie?! Chiar! Când pot sta de exemplu o zi în centrul Sighişoarei să-i admir fauna. Safari în Sighişoara, şi dacă dau o raită şi în primărie, aş avea toate motivele să mă simt mai om. Din fericire, perspectiva de-a înnopta în vecinătatea lupilor, urşilor, râşilor, mă încântă! Este foarte probabil să îmi lipsească o doagă. Dar, chiar dacă aş avea-o, aş vinde-o cu prima ocazie oricui căruia îşi doreşte să fie “normal”....

Un comentariu:

Hartel spunea...

salut Alex, distractzie placuta!