Genunchiul e tot mai rău. Plus vremea se strică pentru mai bine de o săptămînă. Am de ales mai multe variante dar soluția apare de la Eugen. Are de mers cu un van să cumpere sticlă de la Tîrnăveni așa că mă pot duce pînă la Blaj de unde să iau trenul către Sighișoara. Pare cea mai bună soluție și asta ar fi mîine cu noaptea în cap. Astfel că azi mai merg să fac niște fotografii și cam atît. Poate la anul?! Poate...
A doua zi ajuns la Roșia genunchiul stîng a început să-mi facă figuri. Am decis să rămîn aici să văd cum evoluează, am pus bicicleta în cui și m-am rezumat la plimbări scurte prin Roșia și împrejurimi. La Eugen am dormit într-o cameră amenajată în viitoarea pensiune la care construia încă din 2002. L-am ajutat cum am putu la polog dar și la strîns de prune pentru pălincă. Am vagabondat cu camera de gît, măcar acolo aveam unde să o încarc (la centrul Soros) sau la crîșma ”Între craci” (care apare și în filmul ”Duhul Aurului” și ”Fefeleaga”)
Astfel că aici voi posta doar fotografiile făcute. Fără comentarii.
Bateria aparatului are o problemă. Mare. Nu ține curentul, foarte probabil că are undeva un scurt circuit, Am ținut-o întreaga noapte la încărcat, în general îi sunt suficiente cam trei ore și jumătate pînă e full dar acum după o noapte întreagă led-ul încărcătorului e tot roșu și odată pusă în aparat arată doar două liniuțe. Mă împac cu soarta în tot Apuseniul nu am nicio șansă să găsesc o astfel de baterie așa că singura soluție este să-mi drămuiesc numărul de fotografii. Asta cam ca atunci cînd lucram pe filme color sau diapozitive...
La țară te scoală cocoșii, am dormit cu geamul deschis, a și plouat la un anumit moment, afară era o vreme superbă, măcar atît... Fac cîteva poze din fereastra dispensarului și cobor.
Avram era deja în cabinet avea un pacient. Dar din bucătărie venea o adiere de cafea proaspă fiartă, îmi torn într-o ceașcă și ies pe scări. O minunăție! Cum naiba te poți îmbolnăvi dacă locuiești într-un asemenea loc?!
Cînd termină, Avram vine la mine cu o straiță. Mîncare, țuică, vin. Nu le pot lua, regret, e și așa greu bagajul, nu refuz mîncarea iar din țuică îmi torn și umplu Flachman-ul. Ne luăm rămas bun, a fost OK, chiar OK, Cu siguranță că -am bulversat în bine banalitatea zilnică și asta i-a picat bine.
Pentru prima dată greșesc traseul și o iau către Poienile Mogoș nu pe drumul principal ci pe altul care merge oarecum în paralel cu cel normal, așa-i cînd îți faci traseele pe calculator pe hărți rusești din al doilea război mondial. Drumul e frumos dar ajung prin niște hățișuri, traversez de trei ori un pîrîu, e o cale care evident nu a prea fost folosită în ultimul timp. Nu am decît două posibilități, să găsesc o scurtătură către drumul principal sau să mă întorc la Mogoș și să iau drumul corect. Aleg prima variantă deși într-un final cu consumul de timp și energie ies clar pe minus..
