marți, 29 iulie 2008

Mery e gata de plecare

Am găsit tool-ul lui peşte. La moldoveanul de la piaţă, a ieşit şi a admirat-o pe Mery... Am mai băut şi o cafea în oraş cu Dorin (nooo, nu ăla, ce, v-aţi prostit?!) şi am dezbătut ultimele noutăţi. Am mai vorbit şi la telefon (persoane importante, nu spui cine...), dar cel mai mult timp l-am rezervat “dotării” lui Mery, timp în care am închis telefonul. Mery după cum vedeţi, este nerăbdătoare să o taie la drum.


Am repetat ca din abecedar inventarul. Nu cred că lipseşte ceva esenţial, dar, cu siguranţă am uitat ceva care s-ar putea să fie esenţial. Ha?! Eu sper să nu... Da’ Mery este a naibii de grea, şi eu care am tot sperat că faţă de anul trecut... Nooo, nici pomeneală! Hai, poate câteva grame amărâte. Ehee, dar cele câteva grame o să tragă serios pe pante de categoria a IV-a... Noroc că mai şi trebuie să cobor...din când în când. Şi încă nu am pus bucata de slănină de Mălăncrav, slănină lată de o palmă, dar trebuie să gătesc ciupercile cu ceva, nu?! Şi nici apa, nici senviciurile, şi nici pe mine nu m-am cocoţat în şea. Săraca Mery...

Deci, cum spune românul, ciao, şi să ne vedem sănătoşi...pe blog. Şi, aveţi grijă de Sighişoara...

În tot răul....

... e şi-un bine. Cafeaua. Espresso-ul de dimineaţă care acolo, în sălbăticie, se va transforma într-o fiertură pripită, făcută la foc cu lemne. O să mă gândesc la un espresor protabil, care să funcţioneze pe lemne. Păi, unde voi găsi tool-ul lui peşte, că acasă îl caut de pomană?! Poate că la moldoveanul cu bike-uri de către Albeşti?! Sau la piaţă, la fratele lui?! Privind împrejur, realizez totuşi că nu aş fi avut timp suficient să împachetez cum trebuie. Plus, am verificat şuruburile portbagagelor, anul trecut am avut surpriza neplăcută să constat înainte de Râmeţi că pierdusem pe drum un şurub de la portbagajul din spate. S-a înclinat pe partea rămasă fără sprijin, iar geanta mi se freca de roată. La Râmeţi, canci şuruburi. Dar, m-a ajutat un localnic care a găsit repede soluţia. O sârmă. Am petrecut-o de două ori prin găuri şi am strâns-o bine. Am dat o bere pentru inventivitate, pentru că, ulterior, am realizat ce ar fi însemnat să fiu obligat să merg tot aşa, prin Brădeşti, până la Mogoş, pe drumuri desfundate, cu adevărat off-road... A ţinut până la Roşia, acolo a rezolvat-o meşterul Vasile, cumnatul lui Eugen, omul priceput la de toate. Şi îmi mai trebuie un sac de plastic să o protejez pe Mery în caz de ploaie. Ai văzut ce bine este să amâni totul cu o zi?! Şi cine ştie ce îmi mai rezervă ziua de marţi?! Ptiu!

luni, 28 iulie 2008

O plecare amânată

Aşa cum presimţeam, suprizele nasoale apar la sfârşit. Am îmbăiat-o pe Mery, ia-m curăţat pinioanele şi lanţul cu benzină, am gresat-o, am montat al doilea portbagaj când....

Nu dau nici în ruptul capului de trusa de imbusuri fără de care nici pomeneală să plec la drum. Naşpa! Mi-am răscolit dulapurile, sertarele, memoria, degeaba. Din primăvară de când am desfăcut-o bucăţi, nu am mai folosit trusa. Salut trusă şi plecarea de marţi! Shit! Mâine umblu să cumpăr o alta, aşa că... Semn prost?! Ha, este, pierd o zi de vâjâit prin pădurile Apusenilor, deci e o dramă, habar n-aveţi. Oricum, între timp o să se mai coacă nişte afine, mai ies câţiva hribi şi urechiuşe, asta ca să vă fac poftă ;). Deci, mâine va fi o zi plină de...plictis. Am vorbit cu Eugen, are nevoie de om la polog. Eu sunt ăla. Anul trecut am ajuns după polog (şi după FânFest) dar am prins culesul prunelor. E clar, va trebui să testez ce naiba a ieşit din prunele alea, să le mai dau cu tifla celor de la Gold, va fi distracţie ca de obicei. Serile, rupţi de oboseală, la o palincă, vineţele prăjite în untură, smântână cu mămăligă. Uauu! Sigur, mai calc pe la Ştefanii să bem “un cafee”, c-au înnebunit fetele astea, numai luptă mai au în cap. Iară o să găsesc pe acolo cine ştie ce aiurit, ca anul trecut americanul ăla de care nu am mai scăpat nici în ruptul capului. Un ciudat mofturos şi destul de nesmiţit. Fauna ce se perindă pe acolo mă pune în mişcare. Plus mă va distra panica celor de la Gold la vestea că sunt iarăşi la Roşia. Să le fie de bine! Pentru mine Roşia Montană este echivalentul concediului absolut. Altădată mi-aş fi pus cortul la Tău Brazi. Dar asta a fost...altădată. Atunci înnotam printre şerpii de apă, frigeam seara urechiuşe, până ne-a gonit furtuna. Ne-a gonit tocmai hăt, sus, în casa “mătuşii”. Clătite cu fragi şi afine. ILDA. Somn. Apoi, anul următor, în şură, pe fân. Ascultam cum trăzneşte şi toarnă cu găleata. ILDA. Somn. Cam asta este Roşia Montană, o haltă în care mi-am răstignit definitiv sufletul.

Să pleci...

LUNI, 28 iulie 2008

Păi nu?! De ce să stai imobil, încremenit, scârbit când poti să pleci măcar pentru o perioadă (mereu mult prea scurtă) acolo unde nu-i ţipenie de om?! Să pleci, (sau cum spuneam într-un al text ţinut la păstrare până se murează), să-ţi schimbi cu totul numele, pielea, identitatea, să ţi le anulezi, pentru a reveni enigmatic din locuri pe care le vei păstra secrete. Să pleci, mereu şi mereu fără a ajunge undeva anume. Doar plecarea, misterioasă, incitantă, ademenitoare...

Pregătiri

Mery(da) se simte tot mai bine. Stă bine şi cu frânele, am spălat-o şi am uns-o, e ca o fată mare nărăvaşă. Mai trebuie să îi umflu roţile, credeam că anul acesta vor fi mai puţine bagaje decât anul trecut. Nţţţ... Se adună to felul de chestii, aproape că s-a umplut patul, cum naiba să iei un pat plin cu tine pe bicicletă?! Altădată era mai simplu, când o tăiam pe munte, rucsacul era mereu pregătit, gata de start, “ud”, numai bun de aburcat în spinare. Acum treaba se schimbă, scheisse. Dacă ai acumulatori, musai îţi trebuie încărcător. Alt încărăctor pentru telefonul mobil, poate mai sună un fraier că îl doare măseaua, şi, desigur, un altul pentru acumulatorii de la E510 care desigur că sunt un format special. Un buzunar, numai chestii de-astea. Colac peste pupăză, mai trebuie trusa de scule, trusa medicală, trusa de truse, trusoul pentru căsătoria cu Apusenii. Cortul este mai uşor cu un kil faţă de precedentul. Mâncare mai puţină, am renunţat la ceaun şi am acum un set de campanie superuşor. Dar cel mai mult loc ocupă treningul. Parcă văd că n-o să îl folosesc, deşi... Sigur este că dacă nu-l iau o să tragă o “mocănească” din aia de o să-mi clănţăne dinţii pe ceaşca de cafea. Oh, da, să nu uit cafeaua!!! Ce mă fac dimineaţa în creierul munţilor când se invită ursoaica la cafea?! Naşpa, o să bem din aceeaşi ceaşcă.... Măcar, după aia o pun să îmi strângă cortul cu mine cu tot... şi să mă care şi pe mine şi pe Mery până la primul popas... Mai trage şi “biblia” la care nu pot să renunţ, “Walden Pond” a lui Henry David Thoreau. Care, desigur mă va însoţi şi în ultima călătorie, care o fi aia... Dar, după ce ai citit-o, constaţi că nu mai ai nevoie să citeşti nimic altceva.

În jurul meu, frisoane. ca de obicei, mama nu poate concepe că o iau singur pe coclauri când, pe vremuri (asta când aveam 4-5 ani) îmi era frică şi de umbra motanului. Ce-mi trebuie mie sălbăticie?! Chiar! Când pot sta de exemplu o zi în centrul Sighişoarei să-i admir fauna. Safari în Sighişoara, şi dacă dau o raită şi în primărie, aş avea toate motivele să mă simt mai om. Din fericire, perspectiva de-a înnopta în vecinătatea lupilor, urşilor, râşilor, mă încântă! Este foarte probabil să îmi lipsească o doagă. Dar, chiar dacă aş avea-o, aş vinde-o cu prima ocazie oricui căruia îşi doreşte să fie “normal”....