De la Mada Paradiso înapoi la Cib prin Cheile Glodului

 M-am trezit devreme, aveam să merg o bună bucată pe jos (știam de cheile Glodului că sunt pline de stîncării) astfel că am luat o gustare dar am primit provizii de drum, am ”ras” două cafele grozave mi-am luat rămas bun de la gazde și am plecat.



Decisesem deja să conving ”fetele” să vină cu trenul pînă la Orăștie, eu urma să-mi continui traseul pînă la Roșia Montană iar de acolo să revin la Mada Paradiso. Este o potecă destul de accesbilă ce urcă prin spatele pensiunii, ajunge undeva într-o șa unde este și un izvor iar de acolo poteca coboară spre Ardeu. Urcînd, peisajul este fabulos, Cele două Pleși, intrarea în chei, este un peisaj mai degrabă mediteranean.

Ajuns în Ardeu mă opresc exact la aceași ”boltă” și întreb unde este intrarea în chei. Femeia mă recunoaște și mă întreabă dacă într-adevăr există ”pensiunea italianului” în Mada. Îi confirm, desigur accesul nu poate fi făcut decît pe șoseaua către Geoagiu și apoi luat drumul la dreapta către Mada. Eu am făcut doar două ”scurtături”, la mers prin cheile Madei, la revenire, prin dosul Pleșii Mari.

Aici este intarea în Chei. Traseul este frumos dar din păcate ca și în cheile Cibului și ale Madei apele aduc gunoaiele părăsite în amonte mai ales pet-uri. Este jalnic cum nu știm să păstrăm de avem cum știm să pîngărim ce ne-a lăsat Natura cadou.

Căldura este infernală, chiar și în interiorul cheilor este ca în cuptor. Apa îmi este pe terminate și mai am de străbătut cam jumătate din chei. Mă opresc, mă spăl, traseul este într-adevăr greu, este plin de săritori peste bolovani imenși prin care apa puțină a pîrîului Glod se strecoară susurînd. Mici cascade unde încerc să mă răcoresc dar am nevoie de apă de băut, elimin extrem de mult apă prin transpirație, așa am fost mereu, ea trebuie înlocuită rapid iar din pîrîu chiar nu am chef să beau. Înaintez urcînd și aud susur de izvor undeva în dreapta. Și da, este un izvor care vine de sus, coboară ca o ploaie, mă dezbrac și fac un duș rece, și beau apă prospătă și nu mă mai satur. Este cel mai potrivit loc de popas, e timpul să mănînc și să mă odihnesc.

Se întunecă spre nord, privesc barometrul din GPS și văd că a luat-o razna la vale, se zgîlțîie de-l dor oasele. Vine furtuna, nu-mi pod da seama cît de departe este, nu am niciun fel de orizont în chei dar nu este o idee bună să te prindă o astfel de furtună într-un asemenea loc. Apele cresc în cîteva minute, uneori cu doi-trei metri și dacă nu ai loc de refugiu pe vreo coastă șansele de supraviețuire sunt minime. La revenirea la Mada aveam să prind o astfel de furtună care a ridicat în nici o jumătare de oră nivelul rîului cu un metru și jumătate. În cheile Madei mai ai unde să te refugiezi pe vreo coastă dar aici pereții sunt foarte înguști, mergi ca într-un tranșeu de piatră astfel că mă decid să caut o ieșire din chei. Mai merg înainte și chiar găsesc o potecă ce urcă în serpentine spre stînga și ies undeva deasupra cheilor. Mi-e greu să părăsesc cea mai importantă și frumoasă parte din Cheile Glodului dar nu am chef să risc.

Drumul mă scoate ușurel spre o pășune, acolo dau de un drum de care care duce undeva, oriune dar în dreapta văd turla bisericii din Cib. Din păcate a fost o sperietură, furtuna s-a depărtat undeva spre vest dar mai sigur așa. Mă opresc lîngă o troiță de lemn să mă odihnesc, mai gust cîte ceva și ațipesc preț de o jumătate de oră la umbă.

Peisajul este mirific, este deja o plimbare de plăcere, nu mă grăbesc tare de tot să ajung la pensiunea Casa David așa că trag de timp. Și bine fac. Pe Mery o cazasem cu domnul David într-o magazie din spatele bucătăriei sper ca să nu mă trezesc cu suprize. Ajung într-un tîrziu, David mă primește chiar cu bucurie, îmi spune că am pierdut un chef grozav (de-ar ști răspunsul din capul meu :D ), primesc o ciorbă grozavă, apoi o porție zdravănă de mămăligă cu brînză și cîrnaț, apoi beau o bere rece. Îi spun că am decis ca în ziua următoare să plec și îl rog să-mi facă socoteala. Davisd mă suprinde în mod plăcut, cele două nopți pe care le petrecusem la Mada Paradiso nu mi le pune la socoteală, mai mult, îmi aduce o stică de un litru cu o palincă ce se va dovedi grozavă așaaa, din partea casei. Nici nu a fost atît de rău pînă la urmă, oamenii sunt mult mai complecși, probabil îi căzusem cu tronc cu poveștile mele despre Roșia Montană (era și el pornit rău împotriva Goldului).

Îl întreb ce traseu să urmez, harta nu mă lămurește prea bine sum să ies pe drumul către Almașul Mare dar pare destul de abordabil. Merg să mă culc, îmi spune că dimineață mă așteaptă cu masa și o cafea înainte de plecare. Așa da!