Conform planului de la Cib ar fi trebuit să revin pe același traseu iar de la Zlatna să merg la Roșia Montană. Dar parcă nu aveam chef să merg pe același traseu, prea multă șosea cu asfalt strică. Oricum aveam de ales să merg la Almașul Mare iar de acolo să urc-cobor la Zlatna. Drumul pînă la Almaș din Cib este absolut ok, pedalezi printr-un sat prelung, ieși din Cib și intri în Nădăștia și apoi nu ieși bine de acolo și ajungi în Almaș. Era absolut ok, am plecat cu merinde la mine și dimineața am băut o cafea acceptabilă. Îmi pregătisem bița aseară, verificasem roțile, frînele, totul era în regulă.
Aveam chef de pedalat, deja îmi intrasem ”în picioare”, mă simțeam în formă bine de tot. Almașul este așa, într-o covată, destul de pustiu și nu ai unde să bei dimineața la ora 8 o cafea. Așa că de la Almaș, decid să încerc să ajung la Buceș peste munte. Pe GPS găsesc un drum care traversează muntele, diferența de nivel pare rezonabilă urma să trec prin fosta exploatație minieră de aur de la Brădet. Pînă acolo a fost acceptabil deși drumul era stricat rău, numai ogașe de tractoare, nici țipenie de om.
Panta crește abrupt și trebuie să împing la biță. Ultimii zeci de metri sunt extenuanți, văd capătul și ajuns acolo într-adevăr drumul pare să meargă la stînga. Înainte, un drum forestier intră în pădure, aproape sesizabil.
Îmi trag sufletul și încept să împing la biță pe drumul din stînga. Drumul devine tot mai abrupt și tot mai plin de grohotiș, nu văd nicio urmă de cauciuc, de copite, nimic. Fac aproape 1 km tot așa, este un dezastru. Practic m-am blocat într-o vale plină de bolovani, valea urcă încontinuu dar deja este doar un soi de potecă imposibil de abordat cu bița. Sunt oarecum panicat (deși nu am de ce, ai mereu soluția întorsului înapoi) și decid să mă opresc. eram rupt, era foarte cald iar rezervele de apă nu foarte mari. Iar în vîrful dealului slabe speranțe să dai de un izvor. Așa că proptesc bița și mai merg vreo 200-300 de metri la deal dar e clar că nu am ce căuta pe-acolo. Plus că GPS-ul acum îmi arăta clar că deviasem de la drum. Revin, iau bița de coarne și înapoi prin grohotiș, mai mult ridicînd la ea, ajung la intersecție. Intru în pădure, ups, la stînga, o bancă lîngă drumul forestier. Îl înjur bine pe cioban în gînd, mă așez, îmi trag sufletul preț de o jumătate de oră și încep coborîrea călare pe Mery. Așa cum se vede și din fotografia cu profilul traseului, prima parte este la fel de abruptă ca și la urcare. Noroc că este uscat și frînele țin bine. Dar străng de mînere la maximum, în drapta am o vale adîncă, se aude jos un susur de pîrîu iar drumul șerpuiește grăbit paralel cu valea. Opresc din cînd în cînd, frînatul mă rupe, e o pădure frumoasă cam ca pe la Sighișoara, apoi drumul începe să se lățească, găsesc ceva urme și devine mai lin. revine plăcerea și las bița să curgă la vale este deja mult mai sigur. Harta îmi arată că trebuie să ajung într-o comună, Tarnița și într-adevăr ies din pădure și dau într-un capăt de sat cu drum asfaltat. Îmi ard buzele după o cafea și nu departe de centru dau de o prăvălie, cîteva mese afară, doi neni cu cîte o bere în față și o tanti în gura ușii. Se uită la mine ca la un extraterestru, întreb de cafea, da este, nu sunt foarte amabili, habar nu am de ce. Mă așez la o masă mai depărtată tocmai pentru că nu am che de discuții, primesc cafeaua, o plătesc și o beau încetișor. Nu e grozavă dar nu e nimic suprinzător în asta. Îmi umplu gourda cu apă și plec mai departe.
Drumul de acolo coboară, doar coboară, serpentine dar e acceptabil. Aud din spate un claxon, frînez și merg cît mai pe dreapta, mă depășește un hîrb și înăuntru par cei doi de la crîșmă. oare căte beri or fi avut la activ?
Undeva pe aici este izvorul Crișului Alb, merg cu atenție, nu vreau să-l ratez și într-adevăr, pe dreapta este semnalat. Opresc, e un loc frumos, nici țipenie. Apa e minunată, o arunc pe aceea de la crîșmă și reumplu gourda cu apă de criș.
Iau viteză și intru în șoseaua ce leagă Bradul de Abrud. Este DN 74 care duce la Alba prin Zlatna. Sunt destul de obosesc, drumul începe să urce în serpentine spre pasul Vulcan, văd muntele pe stînga, îl văd acum din partea ”astalaltă”, pînă acum îl tot admirasem in depărtare din zona Roșiei, Bucium sau Cîmpeni. O iau cătinel și decid să caut un loc de cort. După o curbă o poartă de bîrne (deci proteja un teren privat) decid să intru. Este o poiană frumoasă, jos un izvor (wow, mă pot spăla) la stînga niște nuci, loc grozav de pus cortul!
Zis și făcut, întind cortul, merg să adun lemne de foc, apoi mă întind în cort și ațipesc. E încă lumină cînd mă trezesc, cobor la izvor, mă spăl bine, iau apă dar parcă mi-e lene să mai aprind focul așa că decid să mănînc din brișcă. Dau pe gît mai întîi două înghițituri din palinca de la Cib, ohooo, e grozavă. Apoi mănînc și mă întind la somn. Din cînd în cînd de sus de la drum se aude zgomotul unei mașini dar distanța este acceptabilă. Și chiar că nici nu știu cînd trec în lumea viselor. Mîine ajung la Roșia Montană.
Aici harta traseului și profilul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu