miercuri, 20 august 2008

Sub Detunatele, “La Fefeleaga”



După ciuperci

Traseul de mai sus nu a fost parcurs de un bou cu GPS-ul în loc de talangă, ci chiar de către subsemnatul (vă las să continuaţi autoironia) şi nu vă sfătuiesc să îl repetaţi. Aş fi putut să măresc rezoluţia pentru a putea evidenţia detaliile zigzagate. Este un traseu tipic căutătorilor de ciuperci, un hobby pe care majoritatea îl consideră un soi de ruletă rusească, mie mi se pare încântător. Şi poate, odată o să mă supăr şi o să scriu despre acest hobby care a apărut încă din copilărie. Mi-am ales să parcurg acea şea dintre cele două Detunate, cea Golaşă şi cea Flocoasă. Este o zonă unde te trezeşti că la fiecare pas, ordinea priorităţilor se schimbă. Când ai dat de un grup de hribi (Boletus edulis) şi te apuci să-i verifici dacă nu au “musafiri”, exact deasupra lor descoperi o tufă de zmeur ce geme de fructe. Apoi, când decizi să te înfrupţi cu ele, descoperi că la doar câţiva paşi, le face concurenţă acerbă o tufă cu afine, neagră de fructe. Aproape că uiţi de ciuperci, dar nu este cazul meu. Am fost inspirat să iau o pungă cu mine. După ce parcurg o porţiune împădurită, ies într-o poiană de vis. De o parte zăresc în depărtare calcarosul Vulcan pe care tot îmi promit să îl vizitez... Poate la anul...

...de cealaltă parte, tot cu telezoom-ul, se vede Roşia Montană (mai bine zis cariera de la Corna) chiar în spatele Detunatei Golaşe...

Este un loc numai bun de odihnă, cu burta plină de zmeură şi afine nici nu prea merge să te apleci după ciuperci... E plăcut aici sus, undeva se aud talăngile unor vite, mă întind pe spate şi îmi pironesc ochii pe cer urmărind pelerinajul spre nicăieri al norilor. Am tot amânat vizita la Golaşa din pricina gunoaielor, îmi strică orice chef de drumeţie, aleg un drum “neoficial” unde mă împiedic de gălbiori, hribi şi râşcovi. Desigur îi aleg cu atenţie, găsesc unul care, estimez că bate către 1,5 kg. Culmea, este proaspăt, tare ca piatra, nu degeaba nemţii îi spun Steinpilz. La bifurcarea de drumuri către cele două Detunate este o bancă şi mai ales un izvor cu o apă magnifică. Poposesc şi mă apuc să selectez “recolta”

Aproape nu am ce arunca. Deci, ojina e ca şi preparată. Intru în pădure pe o potecă marcată aproximativ dar care sigur mă duce către Golaşa. Trec peste un podeţ făcut chiar din prisme de bazalt care dau aspectul acela straniu a Detunatei.

Apuc apoi într-un loc unde muşchiul a crescut peste învălmăşeala de pietre, brazi imenşi, pădure virgină, este rezervaţie naturală aşa că exploatarea lemnului e interzisă. Dar aruncatul peturilor nu. Detunata arată magnific în apusul de soare.

Pun şi zoom-ul pentru a prinde ceva detalii, iată una care este mai mult decât sugestivă.

Revin cărând recolta după mine şi, deja îmi lasă gura apă. O să îi fac la grătar deşi aş putea să îi mănânc liniştit cruzi, sunt delicioşi şi proaspeţi. Ajung “La Fefeleaga”, Vetălău mă invită la o palincă. În schimb, eu scot recolta. Aici hribii nu sunt foarte cunoscuţi, am remarcat în Apuseni cum diferă de la o zonă la alta “ştiinţa populară” în ce priveşte ciupercile. Foarte interesant! Este un fenomen din care un antropolog ar putea trage nişte concluzii interesante. Dacă aş avea altă vârstă :P şi aş cunoaşte ciupercile la fel de bine ca acum, m-aş apuca să fac o hartă a cunoaşterii populare a ciupercilor. Desigur, ar fi fost mult mai interesant dacă aş fi putut face asta prin anii ’50 cand... Vetălău îmi aduce un disc, pregătesc focul, este o “meserie” în care am vechime nu glumă, crăp nişte lemne, aprind focul (cu coajă de mesteacăn desigur), ung discul cu slană, apoi trântesc pălăriile curăţate de hrib. Începe să miroasă îmbietor. Alt avantaj faţă de carne, se gătesc mult mai repede... Urmează ojina, e ceva deliciu...

Vetălău

Un personaj interesant cu o viaţă aventuroasă. A lucrat la început ca şofer pe o Volgă neagră, cu număr oficial, în Bucureşti. A avut un accident în care a făcut-o praf, mi-a povestit detaliile care sunt de-a dreptul dramatice. Cauza accidentului a fost ireală. Fiind la volan, şi-a suprins iubita cu altul plimbîndu-se la braţ pe trotuar. A încercat de gelozie să mute maşina acolo. Spre norocul lui, doar maşina s-a făcut praf, oamenii au scăpat. A trebuit să o plătească, 20.000 lei, asta prin anii ’70 cand suma însemna enorm. Singura şansă de a scoate bani a fost....Valea Jiului. În acea perioadă, Valea Jiului însemna cu totul altceva decât în anii ’90 când au migrat peste 10.000 de moldoveni. Erau mineri adevăraţi, locanicii cu tradiţie de pe vremea imperiului, apoi alţii veniţi din alte zone miniere cu tradiţie. Buciumanii era la loc de cinste, cei mai apreciaţi ca mineri. Au venit şi din zona Borşei maramureşene, printre ei şi părinţii lui Miron Cosma. Mi-a povestit despre greva minerilor din ’77, despre anchetele securităţii când, pentru că a luat apărarea unui moldovean, era să o păţească. Despre mafia şi legile nescrise din mineritul “Văii”, un adevărat stat în stat. A cîştigat într-atât încât în nici un an şi-a plătit datoria pentru Volga buşită. După ’90 a fost în conducerea sindicatului condus de Cosma. Abuzuri, furturi, mafie. S-a împotrivit excursiilor minereşti şi implicării în politică a minerilor ca masă de manevră. Am aflat amănunte absolut incredibile pe care încerc acum să le pun cap la cap, poate odată... Sătul de mafia din Vale, a decis să revină pe meleagurile natale. Şi-a redobândit terenurile moştenite dar care sunt dispersate de la Bucium Şasa până către Bucium Cerbu. A militat pentru înfiinţarea casei memoriale a Fefeleagăi dar, ca peste tot, s-a izbit de imobilismul şi chiar reaua voinţă a autorităţilor. De ani buni, pe terenul de sub Detunatele organizează o reeditare a festivalului Astrei, pentru că acolo, a avut loc una din marile chermeze ale paşoptiştilor, Avram Iancu, Timotei Cipariu, Gheorghe Bariţ, adevăraţi bărbaţi şi oameni de suflet ai românimii ardelene. Încerc să fac o comparaţie cu politicienii noştri de astăzi şi mi se face scârbă... Se zbate pentru acest festival, vin politicieni, plăcinta “Brand” devine atunci pentru câteva zile, regină. Este un personaj fascinant prin idealismul său şi un exemplu de ambiţie în pofida unuor eşecuri majore din viaţa personală. Acum le are alături pe Anamaria, fata din prima căsătorie, şi Lucia, o abrudeancă ce munceşte cot la cot cu el. Este dezamăgit că nu este ajutat nici de către oficialităţi, dar nici de către ONG-uri. Facem dimineaţa la cafea o şedinţă de “brainstorming” în care îşi notează sfaturile mele. Apoi o listă de priorităţi prin care încerc să îl ajut. A fost ocolit de hărţile frumoase realizate de către Alburnus Major, nu din reavoinţă, astfel că iau legătura cu “Şefu”. Se rezolvă. Promit să încerc să îi rezerv un alt domeniu pentru pensiune şi cu un design al site-ului. Aceşti oameni merită ajutaţi... Regretă că plec atât de repede, dar s-ar putea să ne vedem la Sighişoara, îl invit să îi fac dinţii. Ar fi şi acesta un ajutor, nu?! Fac nişte fotografii pentru viitorul site, iată-l pe Vetălău pozând foarte oficial :))




Niciun comentariu: