Conform legilor lui Murphy, cu cît iei mai multe decizii bune cu atît ai șansa să iei una proastă de tot. Decizia proastă se poate vedea și pe harta pe care o voi posta la sfîrșit.
Cu toate că seara luasem decizia (corectă) ca ziua următoare să iau numai drumuri circulate pe la Almașul Mic de Munte aveam să-mi schimb decizia. Una înțeleaptă cu una proastă. Ok, pînă la urmă a fost ceva aventură dar mno, nu era cazul. Traseul inițial îmi arăta pe GPS cam 47 km de drum fără prea mari probleme. Zlatna - Almașul Mare - Almașul de Mijloc- Almașul Mic de Munte - Balșa - Ardeu - Bozeș - Mada. Două urcușuri moderate, în rest plimbare de voie.
Plouase toată noaptea și nu numai la Zlatna ci în toți Apusenii. Plecasem devreme de la Gheorghe Crișan la fel de bine omenit cum am și fost primit. Am primit merinde de drum, m-a explicat cam pe unde să iau drumul către Almaș. Știam locul, îl mai luasem odată. Doar că acuma în loc să cotesc la stînga (nici nu s-ar fi putut drumul ar fi fost tot un noroi!) către Cib, trebuia să pedalez înainte către Almașul Mare. Memorasem intersecția, trecusem prin ea atunci cînd am plecat din Cib către Buceș. Înainte însă am făcut un scurt drum să fotografiez ”castelul”, o construcție dintre cele două războaie mondiale a cărei destinație era de cazinou. Fisese incendiată voit la filmarea unui film cretin de-a lui Sergiu Nicolaescu.
Considerasem că am timp suficient ca să fac o scurtă plimbare pînă acolo, am făcut fotografiile, m-am întors și am luat-o către Almașul Mare. Era porțiunea de drum care trecea pe lîngă cariera de calcar roșu. Era înorat dar umed ca în sauna. Parcă pedalam prin apă totul aburea împrejurul meu. Ajuns dincolo de carieră în zona izvorului m-am oprit să trag cîteva poze de amintire. Uf.
Ajung la intersecția cu drumul forestier spre Cib, nămol, ogașe pline ochi cu apă, nu era de intrat nici fără biță. Trag tare la deal, parcă îmi mai venise sufletul la loc, drumul nu e ok, e plin de gropi, din cînd în cînd trece cîte-o mașină. În fapt, aveam să descopăr că între Almașul Mare și Almașul Mic de Munte nu era decît un drum pietruit de țară unde ți-ar fi trebuit un SUV. Dar, la Almașul Mic de Munte urma să întîlnesc șoseaua ce vine de la Brad la Geoagiu. Trec prin Almașul de Mijloc care pare pustiu, uc ceva către cel Mic de Munte și dau în șosea. Yes!
Fac la stînga și după 5-6 km ajung în Balșa. Trec de Balșa și pedalînd îmi aduc aminte că melania îmi spusese că de la Balșa este un drum ce treceprin cătunul Stăuini și coboară în Mada. Aproape intrat în Ardeu, mă întorc. Întreb în Balșa de drumul spre stăuini și nici atunci nu mi se păruse suspect că oamenii cam ridicau din umeri. Da, era un drum forestier, uite-l acolo, e chiar bun, pietruit. Și harta de pe GPS îmi arată un astfel de drum. Astfel că continui în prostia mea magnifică. Drumul începe să urce, intră în pădure, este un masiv de pădure magnific dar din păcate devine tot mai prost. Insist în loc să mă întorc pentru că, nu-i așa, leneșul mai mult aleargă. Îmi fusese lene să fac 14 km în plus pe șosea.
Noroi. Cu toate că ieșise soarele în pdurea deasă noroiul pînă la glezne. Cu fiecare metru Mery prinde greutate, roțile se dublează la dimensiune astfel că tot la cîțiva zeci de metri trebuie să opresc să o curăț de noroi. Umezeala mă deshidratrează urgent, am ceva provizie de apă și la o adică pot bea din bălți, apa e curată. GPS-ul îmi arată că trebuie să traversez o culme de deal împădurită să ies în Stăuini, sunt extenuat. Sunt sigur că am luat-o prost, drumul trebuie să fie pe altundeva. fac cale întoarsă vreo 2 km pînă într-un loc unde mi se păruse că drumul forestier bifurcă. O găsesc, o iau la stînga, drumul coboară, departe printre copaci pare a fi un luminiș. Deja vorbesc singur, nu are rost să mă rup, dacă ajung în luminiș o să pun cortul și poposesc peste noapte acolo. dar dacă mai vine o ploaie?!
Ajung într-adevăr într-o poiană, e defapt o livadă. Decid să mă opresc și să mă odihnesc vreo oră. Proptesc bița și mă învîrt în căutarea vreunui izvor. Nimic! Revin, scot salteaua de cort și mă întind. sunt rupt de oboseală și de sete. Văd mai departe un pom ce pare a fi măr de vară. Da, este și e plin de mere. Dau după ele cu un băț, cad vreo zece. le adun și le iau cu mine, mă întind rezemat de un pom și ronțăi la ele. Sunt un deliciu, zemoase și potolesc setea. Și mă mai și întremează. Am avut chiar puterea să-i fac lui Mery o poză.
Am sunat acasă de pe telefonul lui Franco, fetele mi-au confirmat că urmau să vină a doua zi, o să merg cu Franco să le iau de la Orăștie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu