Cu fetele la Mada

Fetele au ajuns la Orăștie cu trenul. Le-am așteptat cu Franco în gară, aveam să petrecem la Mada Paradiso trei zile. Ne-am împărțit timpul cam în felul următor. În prima zi, ne-am învîrtit prin jurul pensiunii, nimic special. fetele ar fi vrut să facă o baie la Geoagiu din păcate nu aveam mașină și pînă la Geoagiu Băi sunt 14 km. Am decis ca într-una din zile să facem cheile Madei și să intrăm în peșteră iar în a doua să mergem pînă în cheile Glodului într-o plimbare.


Furtuna venită seara ne-a cam schimbat planul. a fost o furtună violentă iar apele Geoagiului au crescut așa că ne-am decis ca mai întîi să abordăm peștera. Nu știu ce lungime are peștera, cert este că e greu de depistat cu ochiul liber. În gura peșterii a fost ridicat un zid de piatră (nu știu cînd șți care a fost scopul), Melania m-a rugat să-i aduc din peșteră ”guano” de lilieci, poate cel mai bun fertilizant pentru flori. Ne-am trezit dimineața devreme cînd aburii de după ploaie încă se ridicau peste Stăuini.

Ne-am echipat lejer, Franco ne-a dat un proiector cu baterie, idee bună numai cu lanterna de cap nu ne-a fi descurcat. POteca spre gura peșterii este abia vizibilă și plină de săritori, ne mai oprim să admirăm Pleșa Mică și Stăuini. E ceva de vis.

Intrați în gura peșterii atmosfera se schimbă. Din peșteră vine un aer răcoros, decid să intru primul, e o cameră anterioară apoi trei guri de intrare.





O abordez pe cea din mijloc, e un capăt de tub de vreo 10-15 m lungime, cine suferă de claustrofobie e de preferat să rămînă afară. Îl traversez și ies într-o cameră largă a cărei dimensiuni reale nu o să o știu niciodată cu adevărat. Ceva stalagmite, urme de pași și mult guano peste tot. Strig la gura tubului că e ok, vine Gabriela, Marcela se decide săintre și ea într-un final.

Nu e nimic grozav acolo dar caut și găsesc cîteva ieșiri, cu siguranță peștera se prelungește în mai multe ramificații. Mereu mi-am închipuit cele două Pleșe ce străjuiesc cheile ca pe două căpățîni de Șvaițer cu o grămadă de goluri înăuntru, cu lacuri (care alimentează de exemplu izvorul de apă minerală din chei)...

Facem ceva poze (acceptabile pentru lumina slabă din interior, proiectorul de la Franco mai ajută cît de cît).

Într-un sac de gunoi strîngem guano, este ca un nisip mai granulos și foarte fin cu o textură stranie, organică. E plin peste tot, aici chiar merită să ai grădină. Important este să ai destul curaj să vizitezi peștera atît de frecvent.

Revenim afară în ordinea inversă intrării. Iesie Marcela, Gabriela și apoi eu.

Odată ieșiți ne schimbă hainele și mai tragem niște poze înainte de a coborî spre pensiune

Nimeni de acolo nu știe să dea ceva detalii despre peșteră. Oricum acel zid zdravăn ce-i maschează o bună parte din intrare dovedește că peștera a avut cu siguranță un rol important cîndva. Am căutat pe internet detalii, nimeni nu știe nimic.

Reveniți la pensiune ne așteaptă o masă festivă, e ziua Marcelei și avem o masă italiană 100%. Totul este delicios aperitive care de care mai diverse, lasagna acompaniată de un Barolo grozav și în final un Tiramisu cum nu am mîncat niciodată. Ne apucă lenea, Gabriela vrea în chei, și și mergem, Marcela rămîne să se odihnească. Nu mai iau camera cu mine, o ia doar Gabriela dar fotografiile făcute de ia au dispărut. Am salvat doar această fotografie cu un pui de viperă cu corn înotînd în apă adusă foarte probabil de torenții ploii de astă noapte. Apa fiind destul de mare nici nu am putut intra foarte adînc în chei, am ajuns doar pînă la izvorul de apă minerală.

Am adus cu noi două bidoane cu apă minerală, este cea mai bună apă ce am băut-o vreodată.