Munții Trascăului sunt plini de chei, unele aproape necunoscute. La revenirea mea din ultimul trip cu bicicleta din 2009 am înnoptat cu cortul în cheile Întregalde. Știam că mai sunt mici chei de văzut dar atunci eram mult prea grăbit să revin acasă. Astfel am decis acum să încercăm să ne abatem de la drum (nu foarte mult) pentru a vedea două chei care ne erau aproape în drum. Cheile Cetii și Găldiței. Prin cele de la Întregalde am fi trecut cu mașina.
Se vestea o zi cu ploi la fel de mari astfel că nu ne puteam permite plimbări foarte lungi.
Am plecat pe la ora 10:30, imediat după Teiuș se face drumul la dreapta către Galda de Jos.
La Cheile Cetii se ajunge din satul Benic, imediat după Galda de Jos, sat frumos, de sub-munte. Apoi, satul Cetea care este așezat minunat, o frumusețe. Am lăsat mașina într-un soi de parcare la ieșirea spre chei, ne-am echipat și am pornit la drum. Un drum frumos, prin pajiști cu flori, apoi imediat încep să apară de o parte și alta țancurile din calcare. Poteca o ia apoi chiar pe marginea pârâului și în capăt dai de o cascadă și gura cheilor de unde apa izbucnește direct din munte. Cheile nu sunt lungi, practic au tăiat în două un țanc de calcar unde pârâul se bifurcă, o parte din el formează un jgheab sinuos iar cealaltă formează un tunel pur și simplu și izbucnește în cascadă. Din păcate este greu de abordat și extrem de riscant pe vreme de ploaie când apele se pot umfla în câteva minute iar în chei nu ai pur și simplu unde să te refugiezi.
Tunetele și viteza cu care circulau norii plus barometrul care se zgâlțâia de nebun ne-au grăbit drumul înapoi. La gura cheilor câteva mașini, miros de grătare dar măcar nu urlau manelele. Ne-am schimbat și am urcat în mașină să luăm drumul Întregaldelor. La ieșirea din Benic către Galda de Sus se vedeau norii vineți undeva către nord vest, adică exact spre zona spre care ne îndreptam. Prin cheile Întregalde nu am oprit deși sunt foarte spectaculoase, am regăsit cu coada ochiului locul unde poposisem cu cortul în 2009 dincolo de pârâu când am ajuns la intersecția către Cheile Găldiței și Turcului deja se întunecase bine și picura. Cheile Turcului nu pot fi făcute decât prin pârâu, sunt mult mai sălbatice dar pentru un astfel de traseu trebuie să-ți alegi o zi întreagă. Am decis să luăm drumul care duce la Necrilești prin Cheile Găldiței, deloc urâte dar cam sumbre cu norii grei atârnând de-asupra. Doar a picurat deși furtuna se tot învârtea peste munții din jur iar barometrul coborâse dramatic. Nu erau lungi, doar vreo 2 km până la ieșirea spre Necrilești.
S-a întunecat peste tot iar ploaia grea, plină, dodoloață ne-a prins exact în momentul în care ne schimbasem și am urcat în mașină. De acolo până către Abrud aveam doar drum îngust de munte, pietruit, acceptabil pentru un 4X4. Către Ghioncani era negru și deja turna cu găleata. Cu toate că era doar ora 2 se întunecase de parcă se apuca să cadă seara. Măcar era fără vânt pentru că practic tot drumul prin Ivăniș și Ghioncani până sus în șaua Mogoșului este prin pădure (de-o parte și pârâul, adeseori abrupt cu margini neprotejate, de cealaltă). Cu toate astea relativ circulat, întâlnirile erau prudente, se trecea ”la mustață” și marele noroc e că nu ne-am întâlnit cu vreun camion cu lemne, taf sau tractor. Din cauza ploii nu vedeai nimic să poți merge în spate spre un loc de refugiu. După Ghioncani în față părea să se lumineze (a ploaie?). Îmi amintesc de serpentinele pe care coboram nebunește cu frânele încinse după ce am urcat cea mai extenuantă pantă, aceea de la Mogoș spre Ghioncani. A fost una dintre puținele unde am vorbit singur. Ajunși sus pe șa, ploaia a dispărut ca prin farmec, Mogoșul jos în vale, risipit pe coastele munților, aburii se ridicau vâltoare din văi, se vedea până departe către Băișoara și Munții Bihorului.
După coborâre am ajuns la Bârlești (doar tangențial) era valea pe unde venisem de la Aiud în tura din 2007. Traseul pe valea Geoagiului a fost grozav.
Nu am intrat în Mogoș. Am luat noua ”TransApuseni” deja cu fundația de criblură pregătită pentru asfaltare. Un alt munte ”trans” care va distruge farmecul acestor locuri izolate și va permite oricărui papagal amator de motoare și manele să o traverseze mândru și cretin.
Am ajuns la Bucium Șasa, știam deja traseul cu ochii închiși, ieșirea din Bucium am înțepat undeva șoseaua Abrudului, lamă, șosea de centură făcută recent astfel că nu mai intri deloc prin oraș ci îl ocolești prin vest, apoi cotești spre dreapta, strâns, spre Gura Cornei apoi Gura Roșiei S-au schimbat multe în doisprezece ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu