Din Aiud prin pădurea Sloboda, la Brădești

Deșteptare, un mic dejun frugal, oricum sora mea mi-a făcut niște senviciuri să-mi ajuncă toată călătoria. M-am descurcat destul de bine prin Aiud, Aiudel și apoi intrarea în pădurea Sloboda. Mai fusesem acolo, o pădure pură de stejar, arie naturală protejată, mergeam acolo să culegem gălbiori. A și început să picure dar complet nesemnificativ. Știam că drumul va tot urca cu ceva pauze de relativ plat pînă în Rîmeți - sat.

Prima parte, drum din asfalt spart, plin de gropi, noroc că nu a ținut mult

Odată intrat pe drumul forestier panta urcă încet, curbe largi, știam că trebuie să o iau ușor să nu forțez, ar fi fost fatal pentru genunchiul meu care abia își revenise (am purtat tot timpul genunchieră)

Într-o curbă un soi de cabană, închisă, erau două mașini dar cabana era praf. Nicio șansă să beau o cafea noroc că băusem la plecare una zdravănă. Am ieșit într-un gol oarecum atipic, fusese o defrișare acolo, am pedalat înainte și deja aerul începuse să se schimbe. Începeam să simt aerul de munte, începeam să mă simt bine. Și iată ce începe să se vadă în zare! Woow!

 

 

 

Cu acești munți crescusem, văzuți din Crăciunelul copilăriei. Îmi păreau atît de depărtați pînă cînd într-o zi ”Moșu'” mi a spus că poți ajunge acolo într-o zi de mers pe jos. Și mai aproape vedeam Piatra Cetii și Întregaldele. Și norii au început să se risipească. Așa că mi-am permis să mă opresc să mănînc un senvici și să mai fac fotografii.

 

 

 

 

 

 Cheile Rîmețiului. Fusesem în tabără cu profu Fluieraș prin a 5-a sau a 6-a. Acum urma să trec pe deasupra lor, prin Rîmeți Sat.

 

 

Și deja găsești locuri unde te poți adăpa liniștit. Ce apă! Parcă mi-aș fi pus cortul acolo lîngă vălău.

 

 

În timp ce pedalam am început să simt că bagajele din spate se înclinau spre stînga, m-am oprit, poate nu le ancorasem bine. Nasol! Pierdusem șurubul de pe partea stîngă care fixa portbagajul de cadrul bicicletei în zona axului roții. Ei uite cum poți greși, uitasem să pun o contrapiuliță sau măcar o șaibă anti-desfacere. Think, think, pînă în sat gps-ul îmi arăta că mai am vreo 2 km așa că am început să pedalez cu grijă să nu rup cumva portbagajul. Ajung în sat, în dreptul crîșmei niște tipi repară o mașină. Se uită la mine ca la un extraterestru. ”No bună zîua, unde-ai pornit?”. ”Păi vreau să ajung la Roșia Montană”. ”Pe aici prin sălbăticie?!”. ”Păi da da a, dat de necaz” Și le arăt baiul. Au început să caute prin casă doar doar găsesc un șurub și piuliță potrivite. Nimica. Apoi, unuia dintre ei i se aprinde becul. ”Păi uite, îl prindem cu sîrma din aia semioțeloasă, nu are cum să nu te țină pînă la Roșia. Zis și făcut. le mulțumesc și plec mai departe. deja simt oboseala, gps-ul îmi arăta că urmează Brădești și decid să poposesc acolo. Mă mai uit în urmă și văd Cheile în toată splendoarea lor.

Înainte de Brădești ajung la intersecția de unde drumul coboară spre Vînătarele Ponorului. Acolo, doi tineri cu bagaje stătau pe o bancă. Păreau abia trecuți de 20 de ani. Palme muncite de moți obișnuit cu coasa. Îi întreb de sănătate, așteptau o mașină să-i ducă în Aiud, plecau la lucru în Germania. Păi și cine mai face pologul, îi întreb. ”Anu' ăsta îl făcurăm apăi pînă la anu' om veni înapoie să-l facem iară”. Era 2007, începuse exodul. I-am întrebat dacă ar fi un loc unde să-mi pun cortul într-o curte, mi-au arătat o casă moțească undeva mai pe dreapta. Îmi spun că acolo locuiește o bătrînă singură și că sigur voi putea înnopta. le urez drum bun și succes, știam că au nevoie (este 2021, oare cum s-or fi descurcat cei doi tineri?! Au mai revenit oare să lucreze la polog?!)

 

Așa am ajuns în paradis.

Mi-a ieșit în întîmpinare o lele, am întrebat-o dacă pot să-mi pun cortul în curte. ”Da cum Doamne feri să dorni afară, apă' este loc destul în casă pe trun” . Am refuzat, ne-am tîrguit, am început să-i povestesc cum dormeam verile în podul șurii la bunica, în fîn, a acceptat astfel că mi-am găsit cel mai frumos loc de dormit posibil. Eram rupt de oboseală, am mîncat ceva dintr-un senvici și m-am băgat în sacul de dormit

 

 

 Vag, am auzit cum a început furtuna. Da acoperișul de paie o făcea să pară foarte îndepărtată iar picurii de ploaie nu se auzeau absolut deloc. Totul era doar extaz, nimic mai mult.

Aici traseul și profilul acestuia capturat de pe ExpertGps

Abia seara am realizată că am urcat o diferență de nivel de aproape 1000 m!!