... e și-un bine. Cafeaua. Espresso-ul de dimineață care acolo, în sălbăticie, se va transforma într-o fiertură pripită, făcută la foc cu lemne. Eu îi zic „Espresso afumat la rășină de brad”. O să mă gândesc la un espresor portabil, care să funcționeze pe lemne. Păi, unde voi găsi tool-ul lui pește, că acasă îl caut de pomană?! Poate că la moldoveanul cu bike-uri de către Albești?! Sau la piață, la fratele lui?! Privind împrejur, realizez lotuși că nu aș fi avut timp suficient să împachetez cum trebuie. Plus, am verificat șuruburile portbagajelor, anul trecut am avut surpriza neplăcută să constat înainte de Râmeţi că pierdusem pe drum un șurub de la portbagajul din spate. S-a înclinat pe partea rămasă fără sprijin, iar geanta mi se freca de roată. La Râmeţi, canci șuruburi. Dar, m-a ajutat un localnic care a găsit repede soluția. O sârmă. Am petrecut-o de două ori prin găuri și am strâns-o bine. Am dat o bere pentru inventivitate, pentru că, ulterior, am realizat ce ar fi însemnat să fiu obligat să merg tot așa, prin Brădești, până la Mogoș, pe drumuri desfundate, cu adevărat off-road... A ținut până la Roșia, acolo a rezolvat-o meșterul Vasile, cumnatul lui Eugen, omul priceput la de toate. Și îmi mai trebuie un sac de plastic să o protejez pe Mery în caz de ploaie. Ai văzut ce bine este să amâni totul cu o zi?! Și cine știe ce îmi mai rezervă ziua de marți?! Ptiu!
