De la Mogoș, mai bine zis de la gazda mea Ioana Miclea, biţa o ia la vale nebunește pe asfaltul proaspăt. E un vând cumplit, se vestește a ploaie, plec oarecum nedecis, dacă vântul o să înceteze, cu siguranță o să înceapă ploaia. Și nu orice fel de ploaie. Intru în centrul comunei cu 55 km/h și așa și ies, ca o nălucă, apucând drumul către intersecția unde trebuie să o fac la dreapta. Nu am auzit lucruri foarte bune despre porțiunea ce urcă și, când privesc locul unde trebuie să ajung, realizez că va fi o plimbare de câțiva kilometri în care trebuie să o împing pe Mery de coarne. Trec un pod și de acolo drumul o ia pieptiș la deal, este exact același soi de pantă care te scoate către Bucium. Mogoș este de fapt într-o căldare, și, oriunde ai ieși, te confrunți cu pante care nu știu cum sunt abordabile de către mașini în timpul iernii. Vânt, soare, nori negri, mai și picură. Urc serpentine abrupte și îmi iau gândul că aș putea prinde vreo porțiune care să mă lase să urc pe biţă. Drumul intră într-o pădure de brad, și, când privesc spre lizieră, încremenesc! Hrib după hrib, muscăriţe, gălbiori, atâtea nu am văzut de când sunt. M-aș opri să le culeg dar oricum nu am unde să le pun, iar într-o plasă m-ar încurca la mers. Nu ratez ocazia să pozez câteva... Așa că trec cu jind, mă depășește un ARO aproape sufocat de efort, după el trage o remorcuţă cu fân. Totuși se circulă și cu automobile. Mă mai opresc, găsesc niște izvoare unde îmi împrospătez provizia de apă, în dreapta un nor negru cu reflexe verzui, nu am cum să grăbesc pasul, sunt abia la jumătatea pantei. Vântul se oprește, știu că vine ploaia, ochesc un brad bătrân, este cel mai sigur adăpost, cine a umblat prin păduri de brad știe că, chiar după cea mai torențială ploaie, la poalele brazilor, lângă trunchi, pământul rămâne uscat. O înghesui pe Mery sub un altul, îmi scot pelerina și mă ghemuiesc sub copac. Ploaia se pornește instantaneu, ca și cum cineva ar fi tăiat cu o sabie punga supra plină a norului. Toarnă, nu văd niciun picur de ploaie. Cu toate acestea, acolo unde sunt e uscat, mă așez confortabil și admir cum trăsnește către Mogoș. Ploaia trece exact cum a pornit de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, măcar n-o să mai am parte de praf. Ajung într-un final pe culme, de unde se vede căldarea Mogoşului ca din avion.
Apoi trec către Valea Galdei, stupoare, acolo drumul e perfect uscat. Este la fel de abrupt ca acesta ce l-am urcat, mă sprijin pe frânele biţei, e ca și cum aş coborî un perete, dacă o fur aici e naşpa rău. Totuși, Mery se comportă exemplar, frânele țin la tăvăleală, nu am coborât niciunde o astfel de pantă. Aici pădurea este complet de foioase, ce schimbare incredibilă la doar câțiva zeci de metri. Drumul este plin de șanțuri săpate de șuvoaie, trebuie să fac echilibristică, cu toate acestea refuz să merg pe lângă biţă. Apoi panta se mai domolește și, așa cum analizasem pe harta GPS-ului, va urma iarăși o lungă porțiune de coborâre. Este mai greu decât la urcat, aici stai cu tot corpul încordat, cu simțurile ascuțite, este suficientă o piatră abordată greșit pentru a ieși în decor. În stânga nu ar fi problemă, este pădurea pe o coastă abruptă, dar în dreapta este o vale abruptă unde nu ai nicio șansă să ajungi întreg. Admir peisajul, este ALTUL, aici urcă curenţi calzi pe culoarul Galdei. Ici colo o casă, intru în Ghioncani care încă aparține de Mogoș, se remarcă doar printr-un gater care duduie și grămezile de rumeguș. Două mocănite coboară cu găleți din munte, au fost probabil după afine. Nici nu apucă să mă zărească prea bine, apoi case părăsite și, dintr-odată în dreapta, înainte de Ivăniş (sau în Ivăniş?!) jos, în stânga, zăresc un vârtej. Știam că mai există în Apuseni așa ceva, nu știu dacă se mai face pănură, dar arată grozav, sunt fericit că mai am ocazia să zăresc așa ceva...
Valea se lărgește neverosimil pentru o zonă unde există unele dintre cele mai frumoase chei.
Pare o zonă de unde oamenii au fugit, chiar și cele câteva mașini oprite pe lângă care trec, par oprite acolo de ani buni. Oameni, deloc. Traversez râul Galda de câteva ori, apoi, în vale în dreapta, apar Cheile Găldiţei. De aici nu apar chiar atât de spectaculoase, dar, calcarul are frumusețea lui, este mai docil cu apa și tocmai de aceea, se lasă modelat spectaculos în turnuri, turnulețe, tunele, peșteri.
Aş fi putut să merg să campez în Cheile Găldiţei, în centrul Întregalde se face intersecția către acestea. Nu știu de ce n-o fac, las biţa să curgă la vale, îmi propun să stau acolo și să bat cu piciorul atât Cheile Întregalde cât și cele ale Găldiţei. După biserică, drumul se înghesuie, pârâul și mai și, devine doar un șuvoi spectaculos, zăresc Cheile Întregalde.
Mi-aș dori un loc de campare mai puțin accesibil, și, chiar îl găsesc. Mai la vale de un grup de studenți cu corturile, peste pârâu, o poiană numai bună de așa ceva. Sunt urme de foc, nu mă bucur, deja știu că mă așteaptă și ceva gunoaie. Cobor, și trec cu Mery prin apă. Este neașteptat de caldă, la mijloc trece de genunchi dar bagajele rămân uscate. Mă apuc să fac ceva curățenie, dar, când să montez cortul, o ploaie cu soare mă obligă să mai aștept. Nu e plăcut să dormi într-un cort ud. Vântul este de-a dreptul furtună, acum voi afla cum se poate monta cortul în astfel de condiții. În ciuda temerilor, reușesc. Mai greu, e drept, dar e OK totul. Îl plasez într-o zonă mai puțin vizibilă de la drum, iar biţa o parchez în pădure și o acopăr cu foaia de cort, n-o mai văd nici eu de aici de la zece metri. Dovadă că nu sunt foarte vizibil, la un moment apare o Dacie papuc cu număr de Mureș, sunt niște tineri, dau să treacă, abia apoi mă zăresc și se răzgândesc, mă salută și coboară ceva mai la vale în căutarea unui alt loc accesibil.
Aș încerca inutil să aprind acum focul deși, mi-este o foame de lup. Nădăjduisem să caut niște ciuperci, dar a aprinde focul în aceste condiții ar fi o adevărată nebunie. Nu prea am altceva de mâncare, la trei kilometri mai sus trecusem pe lângă un magazin-crâșmă, decid să fac o plimbare până acolo. Pun în rucsac toate lucrurile de “valoare”, trec apa şi mă îndrept spre magazin. Trec pe lângă grupul de studenți, joacă volei, se bronzează, băieții par destul de matoli. Merg prin soare, în dreapta pândește iarăși un nor vinețiu, ajung la magazin. La mese, obișnuiții clienți alcoolizați pe care îi regăsești în miezul zilei în fiecare comună. Nu sunt deloc amabili, te privesc urât, sunt exact acea faună care o regăsești peste tot, oamenii lipsiți de ocupație, cu alcoolul în cap toată ziua. Nici vânzătoarea nu este excesiv de prietenoasă, îmi fac cumpărăturile și plec rapid, este cu siguranță un loc care îmi displace profund. Revin la cort, deschid o conservă de costiță cu fasole, pâinea este bună, aflasem că este făcută la Cricău. Sunt deja nume de localități cunoscute mie, sunt aproape de locurile copilăriei. Picură iarăși, apoi ceva soare, dar vânt cât încape, cortul vibrează nervos, mă gândesc dacă nu cumva în toiul nopții mă voi trezi sub cerul liber. Întăresc corzile, mai asigur ancorele, apoi mă strecor înăuntru unde este încă foarte cald. Îmi pun lanterna de cap și citesc pe “sărite” din Walden. Pereții cortului se zbat, vântul este atât de puternic încât nu aud nici măcar curgerea apei deși sunt doar la doi metri de râu. Sper ca vremea rea să înceteze, am chef să fac a doua zi niște ture. Desigur că adorm cu lampa pe frunte, mă trezesc pe la nu știu ce oră, sting lanterna, vântul pare să se domolească. Dorm ca anesteziat, dimineața mă trezesc picurii de ploaie. Nu plouă foarte tare, vântul nu mai bate deloc, în schimb barometrul nu promite nimic bun. Cu toată ploaia, reușesc cu ajutorul unui mesteacăn să încropesc un foc, cafeaua fierbe, ehee, se schimbă treaba! Pe drum, două jipane cu număr străin, șoferii mă salută, ei merg la deal trăgând după niște remorci cu motociclete de teren. După cum se arată, va fi o zi complet naşpa, fac o scurtă plimbare de recunoaştere.
Cheile sunt extraordinare, mi le aduc vag aminte, am mai fost aici într-o excursie cu școala prin clasa a V-a. Turnuri, turnulețe, șuvoaie, ce frumusețe!
Ajung la concluzia că nu voi putea face cele două trasee, picură enervant, nu este deloc plăcut să stai toată ziua în cort privind cum afară murează. Am de luat o decizie care nu mă bucură foarte mult, zilele următoare îmi vor dovedi că am fost inspirat. Adun cortul, trebuie să plec. Ce păcat, dar îmi promit să revin aici să “purec” zona. În fond, de la Sighișoara până la Teiuș este o nimica toată, iar de acolo, o plimbare de plăcere... Revăd profilul traseului parcurs de la Mogoș până aici la Întregalde. Hmmm...
Apoi trec către Valea Galdei, stupoare, acolo drumul e perfect uscat. Este la fel de abrupt ca acesta ce l-am urcat, mă sprijin pe frânele biţei, e ca și cum aş coborî un perete, dacă o fur aici e naşpa rău. Totuși, Mery se comportă exemplar, frânele țin la tăvăleală, nu am coborât niciunde o astfel de pantă. Aici pădurea este complet de foioase, ce schimbare incredibilă la doar câțiva zeci de metri. Drumul este plin de șanțuri săpate de șuvoaie, trebuie să fac echilibristică, cu toate acestea refuz să merg pe lângă biţă. Apoi panta se mai domolește și, așa cum analizasem pe harta GPS-ului, va urma iarăși o lungă porțiune de coborâre. Este mai greu decât la urcat, aici stai cu tot corpul încordat, cu simțurile ascuțite, este suficientă o piatră abordată greșit pentru a ieși în decor. În stânga nu ar fi problemă, este pădurea pe o coastă abruptă, dar în dreapta este o vale abruptă unde nu ai nicio șansă să ajungi întreg. Admir peisajul, este ALTUL, aici urcă curenţi calzi pe culoarul Galdei. Ici colo o casă, intru în Ghioncani care încă aparține de Mogoș, se remarcă doar printr-un gater care duduie și grămezile de rumeguș. Două mocănite coboară cu găleți din munte, au fost probabil după afine. Nici nu apucă să mă zărească prea bine, apoi case părăsite și, dintr-odată în dreapta, înainte de Ivăniş (sau în Ivăniş?!) jos, în stânga, zăresc un vârtej. Știam că mai există în Apuseni așa ceva, nu știu dacă se mai face pănură, dar arată grozav, sunt fericit că mai am ocazia să zăresc așa ceva...
Valea se lărgește neverosimil pentru o zonă unde există unele dintre cele mai frumoase chei.
Pare o zonă de unde oamenii au fugit, chiar și cele câteva mașini oprite pe lângă care trec, par oprite acolo de ani buni. Oameni, deloc. Traversez râul Galda de câteva ori, apoi, în vale în dreapta, apar Cheile Găldiţei. De aici nu apar chiar atât de spectaculoase, dar, calcarul are frumusețea lui, este mai docil cu apa și tocmai de aceea, se lasă modelat spectaculos în turnuri, turnulețe, tunele, peșteri.
Aş fi putut să merg să campez în Cheile Găldiţei, în centrul Întregalde se face intersecția către acestea. Nu știu de ce n-o fac, las biţa să curgă la vale, îmi propun să stau acolo și să bat cu piciorul atât Cheile Întregalde cât și cele ale Găldiţei. După biserică, drumul se înghesuie, pârâul și mai și, devine doar un șuvoi spectaculos, zăresc Cheile Întregalde.
Mi-aș dori un loc de campare mai puțin accesibil, și, chiar îl găsesc. Mai la vale de un grup de studenți cu corturile, peste pârâu, o poiană numai bună de așa ceva. Sunt urme de foc, nu mă bucur, deja știu că mă așteaptă și ceva gunoaie. Cobor, și trec cu Mery prin apă. Este neașteptat de caldă, la mijloc trece de genunchi dar bagajele rămân uscate. Mă apuc să fac ceva curățenie, dar, când să montez cortul, o ploaie cu soare mă obligă să mai aștept. Nu e plăcut să dormi într-un cort ud. Vântul este de-a dreptul furtună, acum voi afla cum se poate monta cortul în astfel de condiții. În ciuda temerilor, reușesc. Mai greu, e drept, dar e OK totul. Îl plasez într-o zonă mai puțin vizibilă de la drum, iar biţa o parchez în pădure și o acopăr cu foaia de cort, n-o mai văd nici eu de aici de la zece metri. Dovadă că nu sunt foarte vizibil, la un moment apare o Dacie papuc cu număr de Mureș, sunt niște tineri, dau să treacă, abia apoi mă zăresc și se răzgândesc, mă salută și coboară ceva mai la vale în căutarea unui alt loc accesibil.
Aș încerca inutil să aprind acum focul deși, mi-este o foame de lup. Nădăjduisem să caut niște ciuperci, dar a aprinde focul în aceste condiții ar fi o adevărată nebunie. Nu prea am altceva de mâncare, la trei kilometri mai sus trecusem pe lângă un magazin-crâșmă, decid să fac o plimbare până acolo. Pun în rucsac toate lucrurile de “valoare”, trec apa şi mă îndrept spre magazin. Trec pe lângă grupul de studenți, joacă volei, se bronzează, băieții par destul de matoli. Merg prin soare, în dreapta pândește iarăși un nor vinețiu, ajung la magazin. La mese, obișnuiții clienți alcoolizați pe care îi regăsești în miezul zilei în fiecare comună. Nu sunt deloc amabili, te privesc urât, sunt exact acea faună care o regăsești peste tot, oamenii lipsiți de ocupație, cu alcoolul în cap toată ziua. Nici vânzătoarea nu este excesiv de prietenoasă, îmi fac cumpărăturile și plec rapid, este cu siguranță un loc care îmi displace profund. Revin la cort, deschid o conservă de costiță cu fasole, pâinea este bună, aflasem că este făcută la Cricău. Sunt deja nume de localități cunoscute mie, sunt aproape de locurile copilăriei. Picură iarăși, apoi ceva soare, dar vânt cât încape, cortul vibrează nervos, mă gândesc dacă nu cumva în toiul nopții mă voi trezi sub cerul liber. Întăresc corzile, mai asigur ancorele, apoi mă strecor înăuntru unde este încă foarte cald. Îmi pun lanterna de cap și citesc pe “sărite” din Walden. Pereții cortului se zbat, vântul este atât de puternic încât nu aud nici măcar curgerea apei deși sunt doar la doi metri de râu. Sper ca vremea rea să înceteze, am chef să fac a doua zi niște ture. Desigur că adorm cu lampa pe frunte, mă trezesc pe la nu știu ce oră, sting lanterna, vântul pare să se domolească. Dorm ca anesteziat, dimineața mă trezesc picurii de ploaie. Nu plouă foarte tare, vântul nu mai bate deloc, în schimb barometrul nu promite nimic bun. Cu toată ploaia, reușesc cu ajutorul unui mesteacăn să încropesc un foc, cafeaua fierbe, ehee, se schimbă treaba! Pe drum, două jipane cu număr străin, șoferii mă salută, ei merg la deal trăgând după niște remorci cu motociclete de teren. După cum se arată, va fi o zi complet naşpa, fac o scurtă plimbare de recunoaştere.
Cheile sunt extraordinare, mi le aduc vag aminte, am mai fost aici într-o excursie cu școala prin clasa a V-a. Turnuri, turnulețe, șuvoaie, ce frumusețe!
Ajung la concluzia că nu voi putea face cele două trasee, picură enervant, nu este deloc plăcut să stai toată ziua în cort privind cum afară murează. Am de luat o decizie care nu mă bucură foarte mult, zilele următoare îmi vor dovedi că am fost inspirat. Adun cortul, trebuie să plec. Ce păcat, dar îmi promit să revin aici să “purec” zona. În fond, de la Sighișoara până la Teiuș este o nimica toată, iar de acolo, o plimbare de plăcere... Revăd profilul traseului parcurs de la Mogoș până aici la Întregalde. Hmmm... 
