Numele Gheorghe Crișan nu mi-a fi spus acum în 2021 absolut nimic deși, Crișanii sunt în general moți. Nici în jurnal nu am notat nimic. Dar, am marcat acest punct pe hartă și bine am făcut! Dar o să vă povestesc despre el mai spre sfârșit.
Deocamdată ce-mi reamintesc este faptul că am de făcut cam 40 de kilometri până în Zlatna. Nu mi se pare mult dar e șosea și șoseaua înseamnă circulație. Deja cunosc drumul cu ochii închiși.
Plec ”dotat” de la Eugen, sunt deja un bar ambulant. Car 2l de palincă, unul de la David din Cib și celălalt, ”o bătrână” de 20 de ani de la ăstălalt David, Eugen din Roșia Montană. Plus ceva merinde (pită, slană, ceapă). Dimineața beau cu Eugen un cafei, mai bârfim ”Goldu' ” apoi ne luăm rămas bun. De data asta cobor ”zidul” cu prudență, Mery este încărcată ca în vremurile ei bune. Astfel că până la Gura Roșiei înroșesc frînele. Practic cobor de la 900m la 600 m la Abrud pentru a urca la 900 m la Ruși. Iau Abrudul pe carel traversez fluierînd, privesc cerul, pare clar dar aseară spre nord era plin de nori Cirus semn că vine furtună în 24-48 h. Dar niciun nor ceea ce e bine. Încă...
De la Valea Cerbului drumul începe să urce. Știu asta așa că mă opresc la un popas unde mănânc (nu foarte mult) și după o jumătate de oră plec. Se adună nori în spate spre Câmpeni, le urmăresc traseul, vin direct pe mine. Și am de tras o porțiune de cam 15 km fără nicio casă sau adăpost. Pedalez zdravăn, mă mai depășește câte-o mașină, mai opresc pe un refugiu mai plat (e groaznic să urci pe Mery încărcată atunci când ești în pantă, trebuie să te îniepți în pedală să prinzi ceva echilibru în mișcare) și scot pelerina să o am la îndemână. Nu am găsit nici până astăzi o pelerină mai de doamne ajută. Te protejează de ploaie dar transpiri sub ea exact ca și cum te-ar fi plouat. Am în schimb una cu care pot acoperi bița pentru că dacă mi-aș uda bagajele Mery ar ajunge să cântărească dublu. Și nu e cazul!
Șerpuiesc lent și realizez că nu scap neplouat. Măcar să ajung în vârf să nu trebuiască să mă opresc în pantă. Trag nebunește, începe să picure, încetează, pare să mă ocolească dar mă grăbesc cu bucuratul. Și bine fac pentru că exact ajuns în vârf începe torentul. Reazăm bița într-o parcare, o acopăr cu pelerina, mă acopăr și pe mine, mă ghemuiesc și las să toarne. Este o orgă de lumini și tunete deasupra mea. S-a întunecat ca în miez de noapte, undeva mai sus de mine trăsnește, apoi în spatele meu. Cu toate că îmi plac la nebunie furtunile de vară, asta ar fi putut să mai aștepte puțin.
Ține cam o jumătate de oră apoi norii se risipesc. Privesc crestele împădurite, aburii se ridică rapid semn că o să mai vină o repriză dar nu știu când. GPS-ul îmi arată că mai am aproape 20 km până în Zlatna dar e doar coborâre. Nu fac mulți pureci și o iau la vale zburând. Nicio mașină nu vine din față, foarte ciudat, mai merg și la vreo 2 km înțeleg de ce. Un ditamai bradul se prăbușise exact peste șosea. Dincolo, coloană de mașini, niște tipi în geci reflectorizante îl făceau bucăți cu drujba. Mă gândesc că aș fi putut fi exact în locul acela când s-a prăbușit. Alung gândul și aștept, din spate druduie iară, un muncitor mă vede, îmi face semn să merg, bagă drujba și îmi face un culoar pe unde pot trece cu Mery. Sănătate frate, jos pălăria!. Trec pe lângă coloana de mașini ca un rege, probabil cei din mașini nu mi-au transmis cele mai bune urări dar asta-i viața!
Ploaia mă ajunge la intrarea în Zlatna. Sunt doar case, mai departe văd o stație de bus acoperită ca vai de mama ei dar tot mai bună decât nimica. Începe să toarne, cineva strigă din spate, întorc capul, un bărbat de la o casă îmi face semn, era cocoțat pe scară tîia ceva crengi, merg până la el, mă invită să intru că de data asta ploaia va fi ”potop”. Nu ezit, intru, o adăpostesc pe Mery într-un șopron, mă invită înăuntru, sunt ud leoarcă. Este singur acasă Gheorghe Crișan, nevasta e dusă la prăvălie, mă invită la baie să mă spăl, mă simt incomodat de atâta ospitalitate, îmi aduc haine de schimb, când ies mă așteaptă cu un pahar de palincă. Închinăm, bem, ne dezlegăm gurile. Faptul că mă trag tot din județul Alba ne apropie, mă întreabă dacă nu sunt rudă cu Goța ”omul ce are afaceri și în Zlatna”, spun că nu, auzisem de el. Sosește și soția, oameni faini, copii plecați, fata la Cluj și feciorul în Irlanda (nu știam că peste un an și ceva voi fi și eu acolo). Doamna îmi spune clar că nici nu discută, voi dormi în camera băiatului.
Mai bem două păhărele, le iau în plin, afară e diluviu și mă gândesc ce noroc pe capul meu. Mănânc (nu mai țin minte ce) sunt rupt, puțin amețit, ajung la pat unde cad lat cu somnul scăldat te șuvoaiele de ploaie de pe acoperiș. Adorm doar cu gândul că va trebui să regândesc traseul de mers la Mada, să exclud orice drum forestier. Nu o voi face și voi regreta (oarecum)
