Sunt cinci zile în care am făcut de toate prin Roșia. Poze, mai puține. Am lucrat la polog vreo două, sus în Țarina, ”La Mătușa”. Locul este acela unde se ținea ”FînFest” și are un loc aparte în memoria mea. Este ultimul loc al lui Eugen David, coasa începe de la altitudinea cea mai joasă până la cea mai înaltă. Diferența de nivel o estimez la vreo 200-300 metri ceea ce la munte contează enorm. 
Sunt cinci zile în care nu am notat mai nimic în jurnal. Una dintre ele am rezervat-o expedierii afinelor cumpărate la Câmpeni, duse la Alba Iulia și urcate în tren. Faza este următoarea, primul lucru trebuie să ști la ce oră pleacă trenul direct către Sighișoara din Alba Iulia. Totul depinde de asta. Din câte îmi aduc aminte trenul care vine de la Arad ajunge în Alba în jurul orei 15. Practic îmi rezerv o întreagă zi pentru asta. Dimineața începe cu o cafea și un mic dejun mărunt. Apoi, călare pe Mery despovărată de bagaje, o iau la vale către Gura Cornei zburând. Este cea mai abruptă pantă din toate traseele pe care le-am parcurs. E nebunie, este locul unde GPS-ul m-a înregistrat cu 74 km/h (ceea ce este enorm și riscant la culme). La viteza asta cu toată casca de pe cap te faci praf la o căzătură. Mai apoi, în Irlanda aveam să găsesc ceva asemănător la ieșirea din Rathfriland către Hilltown și mai apoi coborârea de pe umărul muntelui pe Kilbroney Road spre Rostrevor. Nebunie!
De la Gura Cornei pedalez voinicește și nici nu-mi dau seama când ajung în Câmpeni. Piața este pe malul Arieșului, chiar în centru. Merg direct la afine (pentru afine trebuie să fii devreme acolo pentru că se trec repede) de când se exportă masiv sunt colectate direct în munte astfel că puțini mocani se mai obosesc să mai vine cu ele în tîrg. Găsesc, plătesc avansul să-mi țină un butoiaș (cam 16 kg), merg să las bița la poliția din Câmpeni. Culmea o polițistă superfaină mă recunoaște de anul trecut ”tipul ăla ce și-a lăsat bicicleta ca să poată duce afinele la gară”. Bună memorie. O las pe Mery în siguranță, merg să cumpăr două găleți și doi saci de nailon subțiri, la piață transfer afinele (nespălate!!I) în găleți le acopăr cu folie și merg la o aruncătură de băț la autogară. Busul pleacă în 15 minute, mă lasă să urc cu gălețile-n bus pe locurile din spate, plătesc și mă pun pe somnorit. Autobusul pleacă, e plin cam pe jumătate dar la Abrud se umple. La Zlatna deja lumea stă și în picioare pe culoar. Autogara din Alba e desigur în spatele gării, totul a mers ca uns, trenul vine fără întârziere peste 15 minute, busul pleacă înapoi la Câmpeni peste 30. Zici că ești în Japonia și nu în creierul Apusenilor. Urc gălețile la ”naș” (o nașă) îmi spune la ce vagon să vină Marcela să le ia. Sun acasă, zahărul este deja cumpărat. Astfel că revin la bus, deja sunt persoană cunoscută și primesc locul de onoare în față. În bus urcă lume ce a venit cu trenul dar nu este nici pe departe atât de plin.
Între Alba Iulia și Câmpeni sunt 90 de kilometri, deja simt oboseala, mă obosește lumea așa că mă mut mai în spate și trag un pui de ațipeală. Mă scutură o mână de umăr, privesc pe geam, e Arieșul, am ajuns la Câmpeni. Merg ață la poliție, o recuperez pe Mery sub zâmbetele mustăcite ale polițiștilor care fac glume despre ”excentrici”, le mulțumesc și zbor înapoi la Roșia. De data asta urc ”zidul” de la Gura Cornei fluierând, practic urc pe biță fără să mă opresc până la Eugen.
Ajuns acolo, vuiet de lume. Sosiseră francezii, niciunul nu vorbea engleza așa că am fost salvatorul serii cu franceza mea care chiar avea nevoie de ceva exercițiu. Eugen scoate din ”arhivă” o palincă veche de 20 de ani (aveam să primesc și eu la plecare o sticlă de un litru). Ulei, arome, nici nu mai simți tăria. Francezii au fost pe spate. Palincă, mămăligă cu covăsală și smântână, apoi o tocană zdravănă de cocoș de casă. S-au făcut praf astfel că de la jumătate nu a mai fost nevoie să traduc nimic. Zăresc pe geam că se ”bat Bărbărițele” astfel că aveam să testez la noapte cortul Trimm.
A turnat cu găleata dar cortul a funcționat impecabil. Nici urmă de udătură.
Datorită ploii a doua zi am urcat ”La Mătușa” doar să întoarcem fânul cosit să se usuce, apoi în ziua următoare l-am adunat în boghi. Era ultima mea zi la Roșia, plecam mereu cu regret, la Eugen David am fost mereu ca acasă.
Aici câteva poze. Doar câteva.
Aici mă ocup cu umflatul unui colac de baie. După polog mergem să ne scăldăm în Tăul mare. Nu, colacul nu este pentru mine ci pentru Diana, fata lui Eugen.
