Urma să plecăm diferit, Pe fete să le aducă Franco la gara din Orăștie iar eu cu bița la vale. Aveam de pedalat cam 25 km dar o parte din bagajele mai grele urmau să vină cu mașina. Astfel că drumul a fost o plimbare de plăcere, am plecat mai repede cu o jumătate de oră și am ajuns aproape odată cu mașina lui Franco. Cam acesta e traseul și profilul
Iubirică a dispărut de acasă prin luna mai. A fost o seară cu furtună, nu am mai dat de el și nici nu a mai apărut înapoi. Aici o fotografie cu el, una dintre ultimele lui fotografii făcute undeva în aprilie.
Am pus fotografia în fereastră, am anunțat prieteni, am mai pus-o și pe Samizdat, nimic, nimic, nimic..
Am urcat la Orăștie în tren, abia am încăput dar am reușit să o aburc și pe Mery. Ne-am luat rămas bun de la Franco, un tip fain, cu mult umor, am petrecut seri la rând povestind și făcând glume. Aveam să revin de câteva ori la Mada să ne revedem.
Ajunși acasă, ne întâmpină mama. Foarte emoționată ne întreabă că ”ghici cine o venit”. Niciunul nu am reușit să ghicim nici prin cap nu ne trecea. ”Veverițul” (așa îl botezase mama. Ce Veveriț mamă?!! Veverițul! Ne uităm unii la ceilalți, eu întorc curios capul și de sub frunzele de rabarbură îl zăresc pe Iubirică. Slab, murdărel vizibil obosit, șchiopăta de laba stângă din spate, Era încă speriat, cu greu l-a luat Marcela în brațe. A rămas până astăzi o enigmă unde a petrecut Iubirică cele trei luni. Desigur, fără nicio dovadă am dat drumul imaginației, tot felul de teorii. Important este că a revenit, avea să călătorească traversând cu noi cu mașina Europa până în Irlanda de Nord și înapoi. Acum este bătrânel, a rămas singurul supraviețuitor din linia de pisici a Zuzicăi (care și-a găsit și ea locul de veci acum o lună între cei doi stejari de la Bendorf). (add azi 25 iunie 2026. În 25 februarie 2021 Iubirică a dispărut din nou dar de data asta, din nefericire, definitiv. Este singurul care nu a avut norocul să-și găsească locul de veci lângă celelalte pisici la cabană).
Alte tripuri n-au mai fost să fie. Tînjesc și acum, plecarea în Irlanda am considerat-o doar o pauză dar din păcate o formă urâtă de borelioză m-a determinat să abandonez orice idee de a mai alege să fac astfel de aventuri cu bicicleta.
Au rămas acestea trei, poate cele mai frumoase concedii petrecute de mine ever.
