După baia de dimineață a urmat cafeaua pe stomacul gol. Nu pot pedala cu burta plină, prefer să plec și să fac o primă bucată de traseu așa, doar cu cafeaua pompând în mine apoi să opresc undeva și să iau o gustare. Apoi după câțiva kilometri să repet faza. Bateria camerei foto este ”moartă” și din păcate în 2007 pozele făcute cu telefonul erau ca vai de mama lor. Și oricum aveam un telefon care nu făcea decât fotografii de tip ”timbru”. De la Brădești nici nu am prins semnal telefonic, practic sunt total rupt de lume.
Traseul mai departe către Mogoș era practic o plimbare de plăcere. Eram în inima țării ”țopilor” (cum se auto-numesc moții de aici). Drumul de țară merge pe lângă râul Râmeț. Trec prin satele pustii Măcărești, Cojocani, Valea Barnii. Ici colo pe o coastă vezi o siluetă de om păzind câteva vaci, în sate nici țipenie de om. Casele încă sunt în stare acceptabilă dar toate au obloanele trase și belciuge cu lacăt la uși. Curțile invadate de buruieni, plante răsărite pe acoperișuri sau în streșinile caselor, este jalnic dar pe undeva ai imaginea clară cum recuperează Natura în locurile antropizate și părăsite ulterior de om... Mă opresc în fiecare sat, mă odihnesc, peste tot plin de izvoare cu apă de băut grozavă, livezi cu meri în pârg de unde te poți aproviziona după pofta inimii. Pe la amiază ajung în Mogoș, capitala Țării Țopchilor. Mogoșenii erau cu treburi, opresc la o crâșmă (la aceeași crâșmă voi poposi în tripul din 2008 dar urmând un cu totul al traseu). Nu sunt decis ce să fac, trebuie să-mi încarc bateria de la camera foto, o rog pe patroana magazinului, e ok, conectez încărcătorul și mă decid să iau o bere. Era cald, liniște, plăcut, crâșma goală ceea ce chiar era o excepție.
Iese patroana la povești, mă descoase, o descos, mai iau o bere care aproape că exclude ideea de a-mi continua astăzi călătoria. O întreb unde aș putea să campez, a aflat că sunt medic și mă sfătuiește să merg la dispensarul medical, acolo este un doctor tânăr, Avram Horea îl cheamă sigur voi găsi acolo loc de dormit. Dispensarul este într-un soi de conac, amplasat frumos pe o mâglă.
Îl găsesc pe medic, un tinerel probabil abia ieșit din rezidențiat, burlac, dornic de companie. Exclude ideea să dorm în cort, în dispensar e plin de camere goale unde pot dormi după pofta inimii. Mi-era foame?! Da, îmi era. Se duce la crâșma de unde abia venisem și ”aranjează” un prânz. Urma să mergem după o oră, astfel că a pregătit o cameră, apoi a făcut o cafea și am băut-o pe terasa din spate. Povestim de una-alta, de loc e din Aiud, îl știe pe cumnatul meu. Nu, nu are de gând să se ”îngroape” în Mogoș, deși e un loc grozav de locuit. ”Ce muiere ar veni cu mine să locuiască aici, zice?!” ”Și aici nu mai găsești picior de fată, tot tineretul e plecat”. Aiud?. No, poate Cluj...
Nu pare să aibă prea multe hobby-uri așa că înțeleg că se cam plictisește pe-acolo. Mergem la crâșmă.avem acolo pregătite două porții masive de friptură de porc și pui și o tonă de cartofi pai foarte bine pregătiți. Și un blid cu salată. Plecăm cu câte un coniac mic apoi mâncăm, îmi pică bine mâncarea gătită deși nu se compară cu mâncarea de ciuperci cu slănină de Mălâncrav de la Geogel. Apoi radem câte-o bere, deja mă moleșesc, îmi propune să merg să trag un pui de somn, el va trebui să meargă mai spre seară la o bătrână căzută la pat dintr-un cătun de lângă Mogoș. Pot veni și eu?! Desigur.
Mă tolănesc, iau notesul și scriu în jurnal. Simt că scrisul se duce, scrie mâna fără mine și adorm într-o poziție incomodă. Când mă trezesc afară dă să se întunece. Mă gândesc că Avram o fi plecat fără mine dar nu, e jos în cabinet, mergem? Da mergem. Ne urcăm în dacie și o luăm practic off-road. Pe drum, vreo 3 km îmi povestește că în tot cătunul acela toți sunt handicapați datorită cosanghinizării și alcoolului. Undeva pe un tăpșan drumul dispare și mai mergem pe o potecă prin pădure cam un kilometru.
Ajungem la o dărăpănătură unde într-o cameră sunt două femei (bătrâna și fata) și o nepoată. Toate sunt vizibil retardate totuși bătrâna pare cea mai citavă. Nu au curent ci doar o lampă amețită cu petrol. Avram mă roagă să țin lanterna, îi ia tensiunea, o ascultă cu stetoscopul și îi face o intravenoasă. Între timp fata ei cu o vârstă imposibil de apreciat se holbățeșe la mine, stă mereu cu gura deschisă și saliva i se scurge pe piept. Nepoata stă ghemuită ca o fantomă undeva pe o rogojină într-un colț întunecos. Este fata fiului babei care ”s-o agățat de un nuc acum cinci ai și nu mai are pe nime numa pe noi”. Admir stoicismul și empatia lui Avram, ar fi un medic de țară excelent. Revenim pe întuneric până la Dacie și o luăm pe hârtoape spre Mogoș. Ajunși la dispensar desface o sticlă de vin și o bem pe scările dispensarului. E plăcut, ne dezlegăm la gură, îi povestesc de intenția ca să fac cât mai multe trasee cu bița prin Apuseni și mă invită să revin la el dacă cumva traseul meu va mai trece pe la Mogoș. Mă pun la somn, a doua zi am de pedalat peste 30 de kilometri.
Aici traseul și profilul acestuia de la Geogel la Mogoș.
